- Home
- Politică
- Cererea DNA privind percheziția lui Daniel Tudorache, raport favorabil de la Comisia juridică a Camerei
Comisia juridică a Camerei a avizat favorabil, în unanimitate, cererea justiţiei privind încuviinţarea percheziţiei în cazul deputatului Daniel Tudorache, urmărit penal pentru achiziţii nelegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19.
Noi probleme pentru Daniel Tudorache FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Plenul Camerei Deputaţilor urmează să dezbată şi să se pronunţe prin vot, tot luni, asupra acestei solicitări şi a raportului Comisiei juridice.
Şedinţa de plen este programată să înceapă la ora 16,00, iar votul deputaţilor va fi secret, cu bile.
Pe 16 noiembrie, Ministrul Justiţiei a solicitat Camerei Deputaţilor încuviinţarea percheziţiei în cazul deputatului Daniel Tudorache, în urma cererii în acest sens a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte se Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 161/P/2020 al DNA în care deputatul este urmărit penal pentru achiziţii nelegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19.
Dosarul DNA
Pe 21 octombrie, DNA anunţa că fostul primar de la Sectorul 5 Marian Vanghelie şi fostul edil de la Sectorul 1 Daniel Tudorache sunt urmăriţi penal într-un dosar privind achiziţii nelegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19.
» Citește continuarea pe pagina autorului