Andrei Nistor, propus de USR, a devenit vineri noul prefect al Bucureștiului și și-a depus jurământul, primind felicitări și susținere din partea partidului și colegilor săi.
Andrei Nistor este noul prefect al Capitalei FOTO: USR
Bucureștiul are, începând de vineri, un nou prefect. USR-istul Andrei Nistor a fost desemnat să ocupe funcția și a depus deja jurământul.
Instituția Prefectului Municipiului București a anunțat printr-un comunicat de presă, numirea lui Andrei Nistor în fruntea instituției.
„Astăzi, 03.10.2025, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de credință pentru funcția de prefect al municipiului București de către domnul ANDREI NISTOR. Domnul ANDREI NISTOR exercită, în condițiile legii, funcția de prefect, în baza Hotărârii Guvernului României nr. 814 din 02.10.2025”, a transmis Instituția Prefectului Municipiului București.
Înainte de numirea oficială, Andrei Nistor a subliniat ce înseamnă pentru el această funcție.
„Cred cu tărie că prefectul Capitalei trebuie să fie un garant al respectării legii și un sprijin real pentru cetățeni, dar și un lider care să înțeleagă specificul regiunii București-Ilfov”, a spus Nistor cu ocazia nominalizării sale din partea USR.
Andrei Nistor este antreprenor din 2007 și a intrat în USR în 2016.
» Citește continuarea pe pagina autorului