News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

BREXIT – DECIZIE BOMBĂ: Marea Britanie iese din UE. Vot la limită: 51,9%

Rezultat istoric la referendum! Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană.

UPDATE ORA 09:05

REZULTAT FINAL! S-A TERMINAT. MAREA BRITANIE VA IEȘI DIN UE!

  

 

51.9% dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, potrivitrezultatelor finale.

Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea tuturor voturilor din cele 382 de circumscripții electorale, 51,9% dintre cetăţenii britanici s-au pronunţat în favoarea ieşirii ţării din UE.

Pentru ieșirea din Uniunea Europeană au votat puțin aproximativ 17,4 milioane de cetățeni, în timp ce pentru rămânerea în UE s-au înregistrat puțin peste 16 milioane de voturi.

Philip Hammond, ministrul britanic al Afacerilor Externe, a declarat că alegătorii au “vorbit clar” și este misiunea guvernului să “pună în aplicare această decizie, protejând economia și să facă tot ce se poate pentru a onține ce e mai bine pentru Marea Britanie.”

Oficialul a mai spus că țara are nevoie de continuitate și stabilitate, iar Cameron a spus clar că va rămâne premier.

UPDATE ORA 08:55

Schulz: EU, pregătită pentru acest rezultat al referendumului, dar regretă decizia

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a comentat că UE este bine pregătită pentru rezultatul referendumului, dar regretă decizia, adăugând că respectă voința suverană a alegătorilor.

Oficialul european a adăugat că acum “avem claritate că Marea Britanie vrea să meargă pe propriul drum”.

El a mai sugerat că modul în care s-a desfășurat campania pentru referendum din Marea Britanie nu a fost un bun model pentru UE.

Ministrul de externe al Germaniei, Frank Walter Steinmeier, a descris decizia Marii Britanii de a părăsi UE ca “o zi tristă pentru Europa și Marea Britanie”.

Steinmeier urmează să plece la o întâlnire cu ceilalţi miniștri de externe ai UE, organizată laLuxemburg.

Pe de altă parte, Marine Le Pen, președintele principalului partid de extremă dreapta din Franța, a salutat rezultatul și a cerut convocarea unui referendum similar în Franța.

UPDATE ORA 08:45

Ieșirea Marii Britanii din UE ar putea duce la destrămarea statului britanic

Votul de la referendum arată discrepanţe regionale majore în cadrul Marii Britanii, atâtScoția, cât și Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea în UE, în timp ce Anglia și Țara Galilorau votat majoritar pentru ieșire.

Prim-ministrul de la Edinburgh, Nicola Sturgeon a declarat vineri că “Votul aici arată clar că oamenii din Scoția văd viitorul lor ca parte a Uniunii Europene”.

“Așteptăm rezultatul final din Marea Britanie la nivel, dar Scoția a vorbit. Și vorbit clar,” a continuat oficialul.

Declan Kearney, un membru al partidului irlandez Sinn Fein, a declarat că “Suntem puși în fața unei situații în care alegătorii englezi vor forța ieșirea din UE, împotriva dorinței oamenilor din Irlanda de Nord care doresc să rămână în UE.

Partidul Sinn Fein a emis un comunicat în care cere organizarea unui referendum pentru consultarea populației din Irlanda de Nord în privința unirii cu Republica Irlanda, ca o soluție pentru a rămâne în UE.

UPDATE ORA 08:00

Se pare că rezultatele ar fi 52% în favoarea ieșirii din UE și 48% împotriva brexit-ului, conform BBC.

Revenim cu date actualizate. Rezultatele nu sunt cele finale.

UPDATE ORA 07:00

Banca Centrală Europeană este pregătită pentru “orice eventualitate” în gestionarea efectelor generate de potenţiala ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, declara preşedintele BCE, Mario Draghi, înainte de încheierea referendumului privind Brexitul.

“Este dificil să anticipăm toate dimensiunile unui vot britanic favorabil ieşirii din Uniunea Europeană. Este greu de speculat şi rezultatul votului. Ideea centrală este că am făcut toate pregătirile necesare”, a spus Mario Draghi.

“Suntem pregătiţi pentru orice eventualitate, am făcut toate pregătirile necesare. Mesajul nostru este că ne concentrăm eforturile pentru ca Europa, casa noastră comună, să fie mai puternică”, a subliniat Mario Draghi.

Cu mai puţin de 70 de regiuni de anunţat, Marea Britanie pare că se îndreaptă spre ieşirea dinUniunea Europeană. Tabăra Leave are un avans de 4%, însă tradus în voturi înseamnă aproape un milion de britanici în plus.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

 

Related posts

ANM: Seceta pedologică resimțită în trei sferturi din țară va continua și în săptămânile următoare

Redacția

A fost inaugurat un nou traseu spectaculos în România: Drumul Apusenilor

Redacția

Vechea – Noua Conducere de la PSA (VIDEO)

Cătălin Cocoș
Încarcă...