Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a afirmat că jalonul legat de legea avertizorilor de integritate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este în proces de validare cu Comisia Europeană, precizând că această problemă trebuie lămurită până în luna octombrie, când are loc cererea de plată numărul doi, transmite News.ro
Boloş a fost întrebat, vineri, la finalul şedinţei de Guvern, dacă România riscă să piardă bani europeni dacă legea avertizorilor de integritate intră în vigoare în forma adoptată de Parlament.
“Deocamdată, acest jalon este în proces de validare cu Comisia Europeană. Sigur că nu este un lucru simplu, având în vedere că există, să zicem, aceste demersuri, care s-au iniţiat inclusiv prin contestarea la Curtea Constituţională.
Aici, jalonul şi, să zicem aşa, intrarea în vigoare a legii dacă se va întâmpla aşa cum ea a fost trimisă de Parlament şi Comisia îşi va exprima punctul de vedere cu privire la validarea jalonului şi va considera închis sau îl va considera returnat, atunci noi va trebui să luăm măsurile corespunzătoare pentru că, într-adevăr, pentru cererea de plată numărul doi, cu termen luna octombrie, va trebui să avem limpezită această problemă.
Dar deocamdată,
» Citește continuarea pe pagina autorului


