
Autorităţile reiau astăzi intervenţia de urgenţă pe Dunăre pentru a creşte debitul de apă către Centrala de la Cernavodă, în încercarea de a menţine în funcţiune Unitatea 2, singurul reactor nuclear aflat în exploatare.
Specialiştii vor să detoneze stânca Pârjoaia şi să facă o serie de lucrări pentru a redirecţiona o parte din debitul fluviului spre Dunărea Veche şi, implicit, spre Centrală.
Primele teste cu încărcături explozive de mici dimensiuni au avut loc ieri, însă stânca nu a putut fi dislocată.
Contraamiralul Marcel Neculae, locţiitorul Şefului Statului Major al Forţelor Navale, s-a declarat convins că misiunea va fi finalizată, cel mai probabil, în cursul acestei zile.
Între timp, premierul interimar, Ilie Bolojan, şi specialiştii din Ministerul Energiei se vor întâlni, astăzi, cu marii consumatori industriali, pentru a analiza eventuale măsuri de reducere voluntară a consumului de energie pe toată perioada lunii august, când este în vigoare starea de alertă energetică.


