ApaVital Iași a început campania de informare a cetățenilor din municipiul Pașcani, cu privire la modalitatea în care se va desfășura relația de colaborare cu consumatorii locali, după data de 1 iulie 2014. Pentru aceasta ei au realizat un afiș informativ pe care l-au lipit în fiecare scară de bloc.
Conform materialului pentru asigurarea furnizării serviciilor în cadrul legal conferit de legea 241/2006 a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, la nivelul de calitate practicat în județele Iași și Neamț, este necesară încheierea contractelor economice de furnizare a serviciilor.
“La imobilele de tip condominial contractul va fi încheiat de către operator doar cu asociația de proprietari legal constituită. Pe această cale rugăm proprietarii de apartamente să înceapă demersurile de înființare/reactivare a asociațiilor de proprietari”, se arată în respectivul document.
Până la realizarea acestor măsuri cei de la Apa Vital Iași acordă și un termen. Mai exact, până la îndeplinirea cerințelor pentru o perioadă de tranziție însă nu mai târziu de 31 decembrie 2014, serviciile vor putea fi furnizate în baza unui contract pe durată determinată, încheiat cu unul din proprietari, desemnat de majoritatea proprietarilor.
Pășcănenii care doresc să obțină mai multe informații legat de modalitatea de contractare a serviciilor pot suna la 0232/969 – Centrul de Apel al ApaVital.
Citeste și: {loadposition articlescategoryload}


