Salariile profesorilor din România, printre cele mai mici la nivel european înaintea grevei din 2023, au cunoscut o creștere ce a ridicat România în „clasamentele” de acest fel din Europa, potrivit datelor pentru anul școlar ce a urmat grevei, 2023-2024, publicate recent de rețeaua europeană Eurydice. Creșterea, calculată în evaluarea europeană prin raportare la puterea de cumpărare, nu a fost însă suficient de mare cât să propulseze România în media europeană, iar sistemul educațional românesc rămâne în plutonul secund la nivelul întregului continent, potrivit unei analize Edupedu.ro în baza datelor Eurydice.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –
După greva din 2023 și după măsurile impuse atunci, situația a evoluat diferențiat în funcție de ciclul de învățământ – preșcolar, primar, gimnazial și liceal – și în funcție de experiența profesorilor.
Iar rezultatul moderat al creșterilor salariale, ca poziție în ierarhia europeană a salariilor raportate la puterea de cumpărare, se înregistrează în condițiile în care și veniturile profesorilor din majoritatea celorlalte țări europene au avansat – în cazul unora chiar mai mult decât în România.
- Datele Eurydice compară situația salariilor în funcție de salariul brut minim anual,
» Citește continuarea pe pagina autorului