RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Alfred Simonis: Din 2 septembrie voi renunţa la preşedinţia Camerei Deputaţilor / Cel mai probabil, Daniel Suciu va prelua interimatul, însă decizia se va lua luni

Social-democratul Alfred Simonis, care ocupă funţia de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, a anunţat că va renunţa la această funcţie de luni 2 septembire, pentru a-şi putea prelua funcţia în care a fost ales, cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, transmite News.ro.

”De luni, 2 septembrie, voi renunţa la preşedinţia Camerei Deputaţilor, mă voi retrage necandidând la altă poziie din Parlamentul României. Am mai spus-o, las bucuros a treia poziţie la nivel naţional pentru prima poziţie în judeţul Timiş. Spuneam încă din campania electorală că nu voi renunţa la funcţia de preşedinte al CJ Timiş, după ce voi fi ales, primul pas este să renunţ la vreo funcţie din Parlament, pentru că ne apropiem încet de preluarea noii funcţii”, a declarat Alfred Simonis, joi, într-o conferinţă de presă.

El a mulţumit celor care i-au fost alături în perioada în care a condus Camera Deputaţilor.

”A fost un an şi jumătate în care am condus Camera Deputaţilor. Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi mi-au fost alături”, a spus Simonis.

  

Alfred Simonis a mai afirmat că a început o analiză la nivelul CJ Timiş, instituţie pe care urmează să o conducă,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

(Video) Un cântăreţ de manele a murit după ce maşina condusă de soţia lui a fost lovită în plin de un tren. Artistul era live pe Facebook

Redacția

OLX Locuri de muncă: Chiar dacă ai un startup sau un business în continuă dezvoltare, sigur ai nevoie de angajați pricepuți. Vezi aici oferta de pachete cu anunțuri și recrutează-ți oamenii pe OLX! (P)

Redacția

Unii administratori de firme pot lua măsuri extreme ca să nu plătească IMCA / Expert: Am clienți în industria auto și este foarte greu să ajungă pe linia de plutire

Redacția
Încarcă...