Pompierii din Bârlad au salvat, sâmbătă, un copil de un an şi nouă luni, blocat în apartament, după ce mama lui a ieşit din casă să ridice un colet, iar micuţul a împins uşa, care era prevăzută cu sistem de autoblocare, relatează News.ro.

Autospeciale de intervenție pompieriFoto: Agerpres
Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit sâmbătă cu două autospeciale şi echipaje specializate pentru a pătrunde într-un apartament din municipiul Bârlad şi a salva un copil în vârstă de un an şi nouă luni, rămas blocat în locuinţă.
Echipajele de intervenţie au ajuns la faţa locului, dar nu au putut amplasa autoscara mecanică din cauza autoturismelor parcate la întâmplare.
Pompierii au folosit scara culisantă, au urcat la etajul al doilea, au forţat fereastra unui dormitor şi au pătruns în locuinţă, unde au găsit copilul plângând.
După deblocarea uşii, copilul a fost predat mamei.
Din r
» Citește continuarea pe pagina autorului


