RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Mesaj RoAlert la Sinaia: Un urs a fost observat în apropierea Castelului Pelișor

Un mesaj RoAlert a fost emis sâmbătă seară persoanelor care se află în stațiunea Sinaia. Alerta semnalează prezența unui urs care ar fi fost observat în apropierea Castelului Pelișor, anunță Digi24.

În stațiune și-a făcut apariția și o ambulanță SMURD, dat fiind faptul că în zonă sunt foarte mulți turiști.

Un mesaj similar a fost emis și în 4 decembrie, după ce doi turiști din Ucraina s-au rănit în timp ce fugeau de un urs observat în stațiune.

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a afirmat în 4 decembrie că a vorbit cu una dintre victimele din Ucraina şi nu au fost atacate de animal. Animalul s-a speriat de petarde şi era agitat, iar turiştii au ajuns să se afle între ursoaică şi puiul ei. Turiştii au sărit un gard şi s-ar fi rănit în sârma ghimpată. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă că ursoaica, când îşi apără puiul, omoară orice îi iese în cale.

  

”Am convocat Comisia de intervenţie în cazul urşilor şi ne-am edificat ce s-a întâmplat. Am discutat şi cu una dintre victime, bărbatul din Ucraina. Din discuţie a reieşit că acesta nu a fost atacat deloc de urs, ci el împreună cu prietena lui se plimbau şi au auzit mai multe pocnitori.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Vîlceanu: Un Guvern minoritar va fi mult mai logic în luarea deciziior. Există câteva linii roşii. De exemplu, fără membri PSD în Guvern

Redacția

Cătălin Cîrstoiu ar fi acordat o consultație contra-cost la clinica soției, deși legea interzice. Cum se apără medicul

Redacția

ULTIMA ORĂ 332 decese Covid și 3.076 de infecții în ultima zi

Redacția
Încarcă...