








Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă, la Paşcani a început astăzi, de la ora 10.00. Formaţii de urşi, capre şi cerbi, căiuţi, arnăuţi, nunta ţărănească şi multe altele, în frunte cu Pluguşorul de la Lunca au pornit în parada tradiţională a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă de la Paşcani.
Plecarea s-a dat din faţa Casei de Cultură ”Mihail Sadoveanu”, apoi urătorii au parcurs strada Ştefan cel Mare, până pe platoul din faţa Primariei. Întreaga coloană a fost însoţită de mai mulţi agenţi de la Poliţia Locală.
Zeci de păşcăneni au filmat şi fotografiat cetele de mascaţi, iar unii chiar au oprit maşinile în trafic şi au asistat la spectacolul oferit de aceştia.
Au fost 21 de alaiuri de urători, iar pe scena amenajată în faţa Primăriei au dat reprezentații în faţa spectatorilor, care s-au adunat şi anul acesta în număr mare, ca să îi vadă.