Timp de decenii, pierderea în greutate a fost prezentată ca o problemă de voință: mănânci mai puțin, faci mai multă mișcare și slăbești. Însă cercetările recente arată că realitatea este mult mai complexă, iar biologia umană joacă un rol în dificultatea de a pierde kilogramele în plus.
Pentru strămoșii noștri, grăsimea corporală era vitală pentru supraviețuire. Prea puțină însemna risc de înfometare, prea multă reducea mobilitatea. De-a lungul evoluției, organismul uman a dezvoltat mecanisme sofisticate pentru a proteja rezervele de energie, potrivit MedicalXpress.
Aceste sisteme, controlate în mare parte de creier, funcționau perfect într-un mediu cu resurse fluctuante. În lumea modernă, însă, unde mâncarea este ieftină și accesibilă, iar mișcarea nu mai este o necesitate, ele s-au transformat într-un obstacol major pentru orice încercare de a slăbi.
Atunci când o persoană pierde în greutate, organismul reacționează ca și cum ar fi în pericol. Hormonii foamei cresc, poftele devin mai intense, iar metabolismul încetinește. Creierul, programat să „apere” greutatea obișnuită, ajunge chiar să „memoreze” nivelul maxim atins, pe care îl tratează apoi ca pe noul standard de supraviețuire. De aceea, mulți oameni câștigă înapoi kilogramele pierdute: nu din lipsă de disciplină,
» Citește continuarea pe pagina autorului
