Viața europeană așa cum o cunoaștem este pusă în pericol de degradarea mediului, avertizează un nou raport al Agenției Europene de Mediu (AEM). Deși continentul a făcut „progrese importante” în reducerea poluării care încălzește planeta, distrugerea biodiversității și schimbările climatice subminează ecosistemele esențiale pentru economie și societate.
Potrivit raportului, publicat o dată la cinci ani din 1995, peste 80% dintre habitatele protejate se află într-o stare „proastă sau foarte proastă”. Consumul și producția nesustenabile, defrișările, incendiile de pădure și dăunătorii au dus la o scădere cu 30% a „puțului de carbon” european în ultimul deceniu. În același timp, emisiile din transport și alimentație au rămas aproape neschimbate din 2005, potrivit The Guardian.
„Ne luptăm să atingem obiectivele pentru 2030 în multe domenii. Practic, punem în pericol prosperitatea, competitivitatea și calitatea vieții europenilor”, a avertizat Leena Ylä-Mononen, directorul executiv al AEM.
Adaptarea țărilor la fenomene meteo extreme nu ține pasul cu realitatea
Raportul arată, de asemenea, că adaptarea statelor membre la fenomene meteo extreme nu ține pasul cu intensificarea riscurilor. Stresul hidric afectează deja unul din trei europeni și se va accentua odată cu schimbările climatice.
» Citește continuarea pe pagina autorului