Întrebat dacă susține inițiativa premierului Marcel Ciolacu de a da în judecată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene Austria în cazul în care își menține veto-ul pe Schengen, președintele Klaus Iohannis a declarat că „această abordare trebuie foarte bine analizată”.
Președintele Iohannis a făcut declarația la New York, unde participă la Adunarea Generală a ONU.
„Această abordare trebuie foarte bine analizată și dacă este posibilă o soluționare pe această cale, atunci cu siguranță vom ști care este această posibilitate”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat vineri într-un interviu în publicația austriacă Der Standard că România va ataca Austria la Curtea de Justiție a UE din cauza veto-ului pe Schengen. El a spus că că va cere despăgubiri Austriei pentru că daunele produse României ”se ridică la cel puţin două procente din PIB”.
Poziția premierului Marcel Ciolacu e în dezacord total cu anunțul făcut de președintele Klaus Iohannis în decembrie 2022.
Atunci, șeful statului a respins categoric posibilitatea ca România să dea Austria în judecată: ”Acum, la cald și la emoție, tot felul de analiști vin cu tot felul de soluții. Dar pot să vă spun că România nu va ataca această chestiune la Curtea Europeană de Justiție”,
» Citește continuarea pe pagina autorului



