RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

O navă spațială sovietică ar fi fost regăsită după 60 de ani de la dispariție

Astronomii cred că ar fi identificat locul în care se „odihnește” nava spațială Luna 9, de fabricație sovietică, dispărută după aselenizarea din 3 februarie 1966.

Uniunea Sovietică a lansat nava spațială Luna 9 pe 31 ianuarie 1966, cu o rachetă Molniya-M. Deși alte sonde ajunseseră deja pe Lună, Luna 2 fiind prima care a lovit suprafața, Luna 9 a intrat în istorie drept prima misiune care a realizat o aselenizare lină pe un alt corp ceresc. În apropierea suprafeței, nava a eliberat o capsulă de aterizare, apoi s-a îndepărtat și s-a prăbușit controlat pe Lună.

Capsula a ricoșat de câteva ori înainte de a se stabiliza și a-și deschide patru panouri asemănătoare unor petale, pentru a-și asigura echilibrul. Apoi, folosind o cameră TV și un sistem cu oglindă rotativă, a transmis primele imagini realizate vreodată de pe suprafața unui alt corp ceresc decât Pământul. Sonda a funcționat timp de trei zile, până la epuizarea bateriilor, moment în care legătura cu Terra s-a întrerupt. Deși misiunea nu a inclus multe experimente, impactul ei a fost major.

„A fost prima aselenizare lină din istorie pe un alt corp ceresc.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Date despre pensionari și pensii pe care probabil că nu le știai. Câți pensionari se reangajează pentru că nu se descurcă financiar

Redacția

Rareș Bogdan: Funcţionarii de la Finanţe şi Energie au reuşit să dea o portiţă de scăpare unor companii

Redacția

Norvegia pregăteşte prima rundă majoră de licenţiere pentru petrol şi gaze din ultimii ani

Redacția
Încarcă...