Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă Milano–Cortina 2026 a debutat vineri seară pe stadionul San Siro din Milano, marcând startul oficial al competiției olimpice desfășurate, în premieră, într-un format descentralizat. România intră în competiție cu o delegație formată din 28 de sportivi și o rezervă, care au defilat în cadrul unei parade fără precedent, organizate simultan în patru locații diferite – Milano, Cortina d’Ampezzo, Predazzo și Livigno –, un concept menit să reflecte amploarea geografică a Jocurilor și distribuția probelor în mai multe regiuni din Italia.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă Milano–Cortina 2026. Foto Profimedia Preşedintele italian Sergio Mattarella a declarat deschisă cea de-a XXV-a ediţie a JO de iarnă
ACTUALIZARE 00:40, sâmbătă, 7 februarie – Preşedintele italian Sergio Matarella a declarat deschisă cea de-a XXV-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă. La Milano, Kirsty Coventry, aflată la prima ediţie a JO în calitate de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), a declarat că sportul trebuie să fie o celebrare a ceea ce uneşte oamenii.
Celebrul tenor Andrea Bocelli a cântat „Nessun Dorma” din opera Turandot de Puccini în timp ce ştafeta torţei olimpice se apropia de final.
Artistul italian Ghali a recitat poezia „Promemoria (Memorandum)”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


