
Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași, împreună cu Asociația IRO, a lansat campania „Implică-te în lupta împotriva cancerului! Fii eroul din umbră!”, o inițiativă prin care pacienții și foștii pacienți oncologici sunt invitați să se alăture eforturilor de sprijin pentru cei care trec acum prin boală.
Prin această campanie, IRO Iași dorește să formeze Grupul Supraviețuitorilor, o comunitate de persoane care au învins cancerul și care vor să transforme propria experiență într-un sprijin real pentru alți pacienți. Voluntarii vor putea participa la activitățile instituției și ale Asociației IRO, contribuind la îmbunătățirea experienței pacienților oncologici și la promovarea empatiei în sistemul medical.
Organizatorii caută persoane dispuse să se implice activ în acțiuni umanitare și proiecte dedicate pacienților, să ofere suport moral și să devină modele de curaj și solidaritate. În schimb, voluntarii vor beneficia de certificat de voluntar, spațiu pentru desfășurarea activităților, sprijin administrativ și acces la expertiza medicilor oncologi și chirurgi ai institutului.
Cei interesați să facă parte din Grupul Supraviețuitorilor pot trimite un mesaj cu datele de contact la adresa “comunicare@iroiasi.ro” (mailto:comunicare@iroiasi.ro).