RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Incendiu puternic la un bloc din Râmincu Vâlcea. Patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane au ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, iar alte câteva zeci au fost evacuate, în urma unui incendiu izbucnit într-un imobil cu 104 garsoniere din Râmnicu Vâlcea, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

PompieriFoto: DreamsTime

Potrivit sursei citate, flăcările s-au declanşat într-o garsonieră de la etajul al treilea al blocului, până la sosirea pompierilor o parte dintre locatari părăsind singuri locuinţele.

  

„Incendiul a fost anunţat la ora 23,27 şi lichidat la 00,11. Au fost evacuaţi de către pompierii militari toţi locatarii care locuiesc pe scara respectivă. Pompierii militari au evacuat 15 persoane, iar echipajele SMURD şi SAJ au evaluat medical opt persoane. Patru dintre dintre acestea au fost transportate la spital de ambulanţele SAJ, dintre care o persoană, de sex masculin, este de cod roşu, iar celelalte trei de cod verde”, au transmis reprezentanţii ISU Vâlcea.

Până la stingerea incendiului, ale cărui cauze nu au fost încă anunţate, a ars o cameră de locuit şi mobilierul din aceasta şi au fost inundate cu fum ultimele două etaje ale imobilului, respectiv etajele trei şi patru.

La faţa locului s-a inte

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Trenurile de la Aeroportul Otopeni la Gara de Nord, suspendate în perioada 14 – 17 octombrie între orele 9 -14

Redacția

Ciucă, apel către votanții de dreapta după ce Orban s-a retras din cursa prezidențială pentru a o susține pe Lasconi

Redacția

Primăria Brașov cere 40 de milioane de lei bani europeni pentru construirea unui parc fotovoltaic care ar acoperi aproape 90% din necesarul de energie electrică pentru instituțiile publice din subordinea municipalității

Redacția
Încarcă...