RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Copilă de 10 ani, din județul Neamţ, ademenită şi batjocorită de cinci bătrâni. Cel mai în vârstă are aproape 90 de ani

Caz şocant în comuna Gârcina din județul Neamț. O fetiţă de numai 10 ani a fost ademenită şi batjocorită de cinci bărbaţi, cel mai în vârstă având 87 de ani.

Întreaga grozăvie a ieşit la iveală după ce unul dintre cei cinci indivizi, în vârstă de 61 de ani, fost cântăreţ bisericesc, a fost arestat preventiv în 10 noiembrie.

Bărbatul din comuna Gârcina era acuzat că ar fi violat, în repetate rânduri, o copilă de 10 ani, din aceeași localitate.

Ion C. ar fi ademenit-o cu sume de bani pe fetiţa neajutorată și ar fi profitat de ea, calvarul micuței începând cu vara anului 2019, potrivit jurnaliştilor de la stiri-neamt.ro.

  

Pe 9 noiembrie bărbatul a fost reținut, iar pe 10 noiembrie, instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia.

“Dispune arestarea preventivă a inculpatului C. Ion, aflat în stare de reţinere (…), cercetat în dosarul penal nr. 368/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată (…), pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.11.2020 şi până la data 09.12.2020, inclusiv”, se arată în decizia Judecătoriei Piatra Neamţ, citată de Adevărul.

Fetiţa din Gârcina a fost abuzată de cinci bătrâni

Din păcate, cercetările efectuate în cauză efectuate de procurori au stabilit că bărbatul de 61 de ani nu a fost singurul care a abuzat copila.

Astfel, pe 1 decembrie 2020, au fost arestaţi preventiv alţi patru indivizi cu vârste de 66, 75, 81 şi 87 de ani.

Potrivit zch.ro, cei patru vecini perverşi au fost prezentați Judecătoriei Piatra-Neamț, care a emis mandate de arestare, pentru 30 de zile, pe numele lor.

Faptele au avut loc în perioada 2019 – 2020 în comuna Gârcina, județul Neamț.

observator

Related posts

Accident rutier pe strada Ceferiștilor din Pașcani (Foto)

Redacția

Tinerii care au încercat să păcălească un bătrân din Pașcani prin metoda accidentul au fost băgați după gratii. Ei sunt cercetați în mai multe dosare de înșelăciune

Redacția

Tânăr amendat după ce a pus Pompierii și Poliția pe drumuri

Redacția
Încarcă...