RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

CFR Călători suplimentează trenurile spre/dinspre Iaşi în perioada pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva

CFR Călători suplimentează trenurile spre şi dinspre Iaşi în perioada pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva, pentru a asigura accesul călătorilor.

Potrivit unui comunicat al companiei, în contextul pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva – cel mai mare pelerinaj ortodox din România, desfăşurat anual la Iaşi – capacitatea trenurilor spre şi dinspre Moldova este suplimentată cu vagoane.

Astfel, pentru a asigura accesul călătorilor între oraşele mari şi Iaşi, în perioada 8 – 17 octombrie 2025, trenurile care circulă spre/dinspre capitala Moldovei beneficiază de suplimentări cu vagoane. Totodată, în intervalul cu cele mai mari solicitări de transport, 11/12 – 14/15 octombrie 2025, CFR Călători va introduce trenuri suplimentare directe pe ruta Bucureşti Nord – Paşcani – Iaşi şi retur, după cum urmează: în perioada 11/12-14/15 octombrie 2025 va circula trenul IR 1653/ IR 1968 Bucureşti Nord (plecare 22:36) – Paşcani – Vatra Dornei Băi h (sosire 07:41), cu vagoane directe către Iaşi (sosire 05:13); în perioada 12-15 octombrie 2025 va circula trenul IR 1754/ IR 1969 Suceava (plecare 12:40) – Paşcani – Bucureşti Nord (sosire 18:53), cu vagoane directe de la Iaşi (plecare 12:27).

‘Pentru a evita supraaglomerarea sau epuizarea locurilor, recomandăm pasagerilor utilizarea tuturor trenurilor disponibile în graficul zilnic de circulaţie. Achiziţiile online pot fi făcute până la ora de plecare a trenului, în limita locurilor rămase libere. CFR Călători poate dimensiona mai eficient capacitatea trenurilor în funcţie de cerere, dacă rezervările sunt efectuate din timp’, transmite compania.

  

Biletele se pot achiziţiona online de pe cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă ‘CFR Călători bilete online’; de la automatele de vânzare bilete din gări sau de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR Călători.

‘Reamintim că pasagerii trebuie să deţină bilet valabil înainte de urcarea în tren, pentru a evita taxarea suplimentară la bord sau aplicarea amenzilor prevăzute de reglementările în vigoare’, atenţionează operatorul de transport feroviar. 

radio iași

Related posts

Apel pentru donare de trombocite la Iași! Pacientă internată la IRO are nevoie urgentă de sprijin

Denisa Mădălina Pițel

„Bombă” la Spitalul de Recuperare: medic și asistent arestați pentru trafic de droguri. Lucrau cu încă un complice, reținut și el

Redacția

Record de pacienți la UPU-SMURD Iași. Medicii sunt uimiți: „E perioadă normală”. Cei mai mulți sunt ieșeni căzuți, unii chiar din pat

Redacția
Încarcă...