RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Biroul lui Macron, implicat într-un scandal major legat de apa minerală Perrier / Pestlé Waters, care deține marca, ar fi făcut presiuni asupra unor persoane apropiate preşedintelui francez pentru a face posibilă vânzarea apei minerale, chiar dacă aceasta

Marca emblematică franceză de apă minerală Perrier, deţinută de Nestlé Waters, se află în centrul unui scandal care ameninţă să se extindă şi să atingă cele mai înalte niveluri ale guvernului, scrie publicația POLITICO, citată de News.ro.

Nestlé Waters a făcut presiuni asupra guvernului francez, inclusiv asupra unor persoane apropiate preşedintelui francez Emmanuel Macron, pentru a face posibilă vânzarea apei minerale de marcă, chiar dacă aceasta ocolea reglementările stricte din Franţa, ceea ce a indus efectiv în eroare consumatorii, potrivit unui raport al Senatului dat publicităţii săptămâna aceasta.

În centrul acuzaţiilor se află presupusa utilizare neautorizată de către Nestlé Waters a filtrelor de carbon şi a luminii ultraviolete – metode utilizate în mod normal pentru filtrarea apei de la robinet – pentru a trata apa minerală pentru mai multe dintre mărcile sale, printre care şi principala sa apă minerală, Perrier. Cu toate acestea, reglementările stricte din Franţa urmăresc să garanteze că apa minerală naturală rămâne pură şi nealterată, justificând preţul ridicat plătit de consumatori.

Furia provocată de presupusul scandal de lobby ameninţă să-l afecteze şi mai mult politic pe preşedintele Emmanuel Macron, aflat deja în dificultate, în timp ce acesta se luptă cu blocajul politic şi cu cote de popularitate scăzute,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

EURO 2024. Anglia, calificată în semifinale, după loviturile de departajare cu Elveţia

Redacția

Viceprimar din județul Vaslui (PNL), reţinut după ce ar fi folosit o diplomă de studii falsă / Lenuţa Damian este profesor de Limba Română

Redacția

Robert Glință, aproape de medalie la Campionatul Mondial de natație: locul 4 în finala de 50 de metri spate de la Budapesta

Redacția
Încarcă...