RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Fostul şef al Poliţiei Târgu Frumos a fost mutat la Paşcani

Schimbări pe bandă rulantă în poliţia ieşeană. Comisarul Vasile Huian nu mai este şeful Poliţiei oraşului Târgu Frumos. Locul pe post de şef interimar a fost ocupat de inspectorul Dan Roman, adjunct până la această vreme. Gurile rele susţin că schimbarea din funcţie ar avea caracter politic, că Huian ar fi un simpatizant al PDL, însă acesta susţine contrariul. Numirea acestuia a fost făcută pe 20 noiembrie,ca şef la Secţia Rurală Paşcani, în urma unui concurs susţinut.

„Mi-am luat concediu, am învăţat şi am luat concursul pentru post, care era vacant din primăvară. Alegerea îmi aparţine. Este vorba de un salariu mai mare cu vreo 10-15 procente. Asta se datorează numărului de locuitori din localitatea unde activezi. Dacă la Târgu Frumos aveam 9 comune în subordine, la Paşcani sunt 20. Volumul de muncă este mai mare, însă se merită efortul”, ne-a declarat comisarul Vasile Huian.Acesta aşteaptă acum numirea în funcţie, care trebuie să ajungă de la Bucureşti.„Nu este vorba de o schimbare politică. Eu nu sunt nici cu PDL, nici cu PSD”, ne-a mărturisit comisarul, infirmând astfel zvonurile privind o mutare a sa pe criterii politice, din funcţia deţinută anterior.Comisarul Vasile Huian a fost şeful Poliţiei oraşului Târgu Frumos din 1 septembrie 2005 şi până în prezent.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

  

SURSA EVENIMENTUL.RO

 

Related posts

Video: Accident grav, un șofer vitezoman a spulberat două mașini în timp ce era Live, pe Facebook

Redacția

Un bărbat a venit băut la examenul auto. Polițiștilor nu le-a venit să creadă

Redacția

Tragedia de la Metro: A schimbat şoferiţa banda sau motociclistul a “forţat” o depăşire prin dreapta?

Redacția
Încarcă...