
Actualul coordonator al Biroului Rutier Pașcani, din cadrul Poliției Municipale, încearca să le explice șefilor Primăriei, că greșesc atunci când avizează o serie de măsuri care pot duce la producerea unor evenimente rutiere. Comisarul șef Daniel Vârlan ridică multe probleme în ședințele Comisiei Tehnice de organizare a ciculației rutiere.
Astăzi acesta a propus, ca măsură urgentă, închiderea semaforului de pe strada Gării și mutarea lui la intersecția cu strada Ceferiștilor. Conform procedurilor, cei care ies din parcarea Gării și fac dreapta nu sunt informați despre culoarea semaforului din intersecția celor două străzi.
“Am monitorizat acest aspect. Cei care ies din parcarea Gării și fac dreapta se pot trezi în intersecția respectivă fără a ști ce să facă. Trebuie să luăm măsuri, să corectăm ce este greșit “, crede Daniel Vârlan, șeful Biroului Rutier Pașcani.
Reprezentanții Primăriei Pașcani au dorit să respingă propunerea, dar totul a fost în zadar. Cel mai probabil șefii municipalității urmează să pună în aplicare recomandările celor de la Biroul Rutier.


