Se înmulţesc cazurile cetăţenilor cu gânduri suicidare. Dacă în ultimele două zile medicii urgentişti s-au confruntat cu doi pacienţi care au încercat să îşi pună capăt zilelor, numărul acestora a crescut ieri cu încă unul.
Marți, 8 iulie, o ambulanţă a transportat de urgenţă la Spitalul Municipal Paşcani o tânără în vârstă de 23 de ani cu o ingestie voluntară medicamentoasă. Inițial, stadiul de ebrietate a condus la ipoteze greşite, pentru că fata nu a comunicat nimic medicilor care i-au acordat îngrijiri medicale. În urma spălăturilor gastrice precum şi a monitorizării cazului s-a decis o perioadă de expertize psihiatrice asupra tinerei prezentate în cadrul CPU cu etilism acut.
Tot lla compartimentul de primiri urgenţe, atât ieri cât şi în decursul acestei dimineţi au fost aduşi 3 minori cu vârste cuprinse între 6-13 ani care au prezentat diverse traumatisme şi leziuni cauzate prin căderea de pe bicicletă.
Pacienții au fost transportați la Spitalul de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi în secţiile de Neurochirurgie şi Ortopedie.
Citeste și: {loadposition articlescategoryload}



