NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Ziua Națională sărbătorită la Colegiul Tehnic C.F. „Unirea”

Vineri,  29 noiembrie 2019, în intervalul orar 12.00 – 14.00, la Colegiul Tehnic de Căi Ferate ,,Unirea”Pascani s-a desfășurat activitatea extrașcolară „1 Decembrie  – Ziua Marii Uniri” dedicată Zilei Naționale a României, activitate din cadrul proiectului transdisciplianar „Unitatea națională – un vis implinit”.

În prima parte a evenimentului, elevilor le-au fost prezentate informații despre semnificația evenimentelor de acum 101 ani și au urmărit prezentarea „Trepte spre Marea Unire”.

În partea a doua elevii au urmărit un program artistic ce a cuprins sceneta istorică „S-a întâmplat în Ardeal”, un recital de poezie patriotică, dar și o suită de cântece patriotice interpretate de soliști vocali, elevi ai școlii și de corul școlii coordonat de domnul profesor Spataru Ioan Mugurel. De asemenea, ansamblul de dansuri „Băităneasca” din Ruginoasa, din care fac parte și elevi ai colegiului nostru, a prezentat câteva dansuri populare tradiționale.

Coordonatorii activității au fost profesorii Gabriel Bugioeanu și Ioan Mugurel Spataru.

loading...
Advertisements

Related posts

În interesul studenților și profesorilor de la Universitatea „Cuza” din Iași. Care sunt platformele acceptate pentru examenele on-line

Redacția

Zilele Liceului Teoretic ”Ion Neculce” din Târgu Frumos

Oana Cordoneanu

Școala Humosu: Singura unitate de învățământ la care copiii sunt tot în vacanţă

Redacția
Încarcă...