RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Zeci de copii au experimentat viața de cercetaș

Zeci de copii au dat curs invitației Centrului Local „Crinii” de a participa la deschiderea noului cercetășesc. Ziua de sâmbătă a fost una plină de activități interesante care s-au desfășurat în Parcul Municipal, participanții având ocazia să experimenteze viața de cercetaș.

 

  

Festivitatea a debutat cu Imnul Național, apoi toți cei prezenți s-au implicat în activitățile pregătite de organizatori. Ei au învățat să ridice un cort, să construiască din sfoară și bețe elemente necesare vieții de câmp și au participat la atelierele de orientare și de aventură. De asemenea, ziua a fost dedicată și igienizării Parcului Municipal. Nu au lipsit nici surprizele, organizatorii susținând un spectacol artistic dedicat tuturor celor prezenți.

Menționăm că Centrul Local “Crinii” din Paşcani, înfiinţat în anul 2009 are o bogată activitate legată de voluntariat şi cuprinde în prezent aproximativ 100 de membri activi, copii de toate vârstele şi lideri adulţi.

Related posts

Numărul şcolilor şi al grădiniţelor în care elevii beneficiază de Programul “Masă sănătoasă” creşte de la 450 la 1.000

Redacția

Bucuria de a fi elev la Colegiul “Unirea”

Redacția

Activități extrașcolare la Biblioteca Orașului Târgu Frumos

Redacția
Încarcă...