NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Zeci de bufniţe, punct de atracţie inedit la Iași

Punct de atracţie inedit la Casa de Asigurari de Sănătate din Iaşi. De mai bine de 15 ani, o salcie bătrână din curtea instituţiei este casa unui grup de câteva zeci de bufniţe denumite ciufi de pădure. Specialiştii spun că acestea sunt fidele locului pe care îl găsesc dacă le oferă siguranţa de care au nevoie şi surse de hrană. Păsările au ajuns repede şi vedete în zonă. Sunt admirate de trecători şi fotografiate de cei pasionaţi să surprindă imagini spectaculoase.

Pentru angajaţii Casei de Asigurari de Sănătate din Iaşi sunetul a devenit ceva obişnuit. Este al ciufilor de pădure, nişte bufniţe mici care în urmă cu 15 ani au ales ca salcia din curtea instituţiei să le fie casă.

Monalisa Artenie, purtător de cuvânt Casa de Asigurari de Sănătate Iași: Ne bucuram, sunt de prin 2005 aici. Asociația de protejare a păsărilor ne-a ajutat. Am aflat lucruri minunate că îşi întorc capul cu 270 de grade. Noi am incercat sa le protejam sunt pasari minunate un exemplu pentru noi își protejează la rândul lor copilașii, după cum observaţi cei micuti stau pe crengile superioare. Sunt frumoase și înțelepte.

Specialiştii în domeniu au găsit şi explicaţii pentru prezenţa păsărilor în oraş.

Carmen Gache, ornitolog: Se așează unde există e hrană pentru ei. Pentru că hrana lor, mai ales pe durata iernii este asigurată mai ales de către Șoareci și mai mănâncă aşa accesoriu şi câte o vrăbiuța.

Întâlnirea cu ciufii de pădure au fost o surpriză şi pentru un grup de studenţi veniţi din Oradea.

Carmen Gache, ornitolog: A fost pentru ei ceva senzațional să descopere că studenții de la Iași au obiectul de studiu la colțul clădirii.

Monalisa Artenie, purtător de cuvânt Casa de Asigurari de Sănătate Iași: Au venit foarte mulţi oameni ca să le admire și ne-au pus întrebări de când sunt aici și cât stau.

In acest moment sunt în copac sunt în jur de 30 de ciufi de pădure. Însă in luna ianuarie când a fost mai frig numărul lor a fost de aproape 50. Francezii le numesc și bufniţe mici însă numele lor, cel de ciufi de pădure vine de la faptul că aspectul penajului lor în zona capului este ciufulit.

Dacă pentru angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate număratul ciufilor din copac a devenit un mod de relaxare, pentru trecători sunt ca un obiectiv turistic.

Mai puţin încântaţi de prezenţa ciufilor sunt angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate care vin cu maşina la serviciu. Copacul se află chiar în parcarea instituţiei, iar mizeria produsă de aceste păsări este cel mai mare coşmar al oricărui proprietar de maşină.

observator tv

Advertisements

Related posts

Aşa ceva numai la Iaşi pare a fi posibil: Consiliul Local a aprobat un bloc la care se ajunge doar dacă zbori

Redacția

Un șacal auriu a fost surprins în pădurile din apropierea Iașiului

Redacția

Premieră: Poliţişti “golani”, la puşcărie după ce au rupt 5 coaste la “audieri”

Redacția
Încarcă...