RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieȘtirea zilei

Vremea de astăzi 26 aprilie. Sunt aşteptate ploi, însoţite de descărcări electrice

Vremea va fi în general instabilã şi se va menţine caldã în majoritatea zonelor ţãrii, deşi valorile termice vor înregistra o scãdere faţã de ziua anterioarã îndeosebi în est, sud-est şi la munte. Vor fi perioade cu înnorãri accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi descãrcãri electrice, ziua în Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumãtatea de sud a Moldovei şi a Crişanei şi izolat în rest, iar noaptea local în Oltenia, Banat şi în sud-vestul Transilvaniei, pe arii restrânse în Crişana şi Muntenia şi doar izolat în celelalte regiuni.

Îndeosebi în centrul şi în sudul ţãrii, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp şi vor fi cãderi de grindinã. Vântul va avea intensificãri în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în nordul Crişanei (viteze de 50…70 km/h şi izolat de 80 km/h), dar de scurtã duratã şi în timpul ploilor (viteze de 50…70 km/h) şi izolat vor fi vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 27 de grade în sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, mai scãzute în depresiunile intramontane, spre 0 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţã. Presiunea atmosferică va fi în creştere.

sursa observator

Related posts

Pașcaniul are nevoie de un cinematograf! Zeci de cinefili la proiecțiile în aer liber, din piațeta Primăriei

Oana Cordoneanu

Noul consilier din legislativul păşcănean, Cosmin Ungureanu a depus astăzi jurământul

Ema Roman

Tot mai mulți ieșeni își caută norocul în alte țări. Unde s-au stabilit aceștia? Dar cine sunt străinii care vin la noi?

Redacția
Încarcă...