Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 16 – 29 septembrie 2024. Specialiştii ANM anunţă temperaturi în creștere şi ploi din ce în ce mai puține. Vremea se schimăbă în următoarea perioadă.
Administrația Națională de Meteorologire a emis luni, 16 septembrie 2024, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.
“Pe parcursul acestei săptămâni, vremea se va încãlzi uşor în majoritatea regiunilor din țară. Astfel, valorile termice se vor situa în jurul celor normale specifice acestei date. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi pe arii restrânse averse, posibil însoţite de descãrcãri electrice în zonele de munte, în sud-vest, sud şi est. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri în sudul Banatului şi local în sudul Moldovei, Bãrãgan şi Dobrogea, precum şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 27 de grade, iar cele minime în general între 6 şi 15 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat se va semnala ceaţã”, spun specialiștii de la ANM.
Vremea în Moldova
În a doua jumătate a lunii septembrie sunt estimate temperaturi apropiate de mediile multianuale specifice acestei perioade. Media zilnică a temperaturilor maxime va crește ușor și treptat de la 22 de grade, până spre 24 de grade în jurul datei de 24 septembrie și o posibilă scădere la 22 de grade spre finalul lunii. Minimele termice vor fi în general de 10…12 grade, cu valori ușor mai scăzute în perioada 20…22 septembrie, când media regională a acestora va scădea la 8…9 grade. În perioada 16 – 19 septembrie sunt prognozate ploi locale, iar izolat cantitățile de apă mai pot fi însemnate. Sunt posibile ploi și după 26 septembrie (probabilitate în creștere).
continuare pe observator