RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Vrea să iasă la pensie la 6 luni după ce s-a făcut judecător: 18.000 de lei pe lună pensie

O cunoscută avocată care a devenit judecător în urmă cu doar 6 luni și-a depus cerere de pensionare de la Tribunalul Ilfov. Potrivit unei surse din magistratură citate de Ziare.com, pensia unui judecător cu grad de tribunal este între 16.000 de lei și 18.000 de lei.

Pe ordinea de zi a ședinței din 16 decembrie a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii figurează și o cerere de pensionare a judecătoarei Claudia Silinescu Gherbovan de la Tribunalul Ilfov.

Claudia Silinescu Gherbovan a fost numită judecător la Tribunalul Ilfov în urmă cu doar 6 luni, mai exact în 1 iunie, după un concurs de admitere directă în magistratură. Potrivit unei surse din magistratură citate de Ziare.com, pensia unui judecător cu grad de tribunal este între 16.000 de lei și 18.000 de lei.

Anterior, Gherbovan a fost avocat. Conform Legii 303/2004 privind statutul magistraților, foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică, avocații, notarii, consilierii juridici, polițiștii, grefierii sau executorii judecătorești cu studii superioare juridice pot fi numiți în magistratură, dacă au o vechime de specialitate de cel puțin 5 ani.

  

Presa a scris că Claudia Gherbovan Silinescu este nepoata fostului general SIE Tudor Silinescu, fost consilier al premierului Adrian Năstase. Ea a fost judecată și ulterior achitată în dosarul de corupție în care au fost vizați patru judecători de la instanța supremă -Anton Pandrea, Claudia Corbu, Gabriela Bîrsan și Iuliana Pusoiu. Gherbovan a fost judecată pentru dare de mită, spălare de bani și instigare la fals în înscrisuri sub semnătura privată.

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Personalul medical de la Spitalul de Urgenţă din Cluj foloseşte costume de zugrav

Redacția

WTA Dubai: A șaptea favorită, eliminată după ce a ratat patru mingi de meci

Redacția

Jean Valvis, fondatorul brandurilor Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești, demolează o fostă fermă de iepuri cumpărată de la stat acum 20 de ani. În loc pot fi construite locuințe

Redacția
Încarcă...