RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Voucherele sociale de 250 de lei, oferite și în 2023. Câți români au beneficiat de acest sprijin în 2022

Voucherele sociale de 250 de lei vor fi oferite și pe parcursul anului 2023, când vor fi livrate în alte patru tranșe, o dată la două luni, transmite Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Potrivit sursei citate, aproximativ 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, au primit patru tranșe de vouchere sociale prin programul „Sprijin pentru România”, în valoare totală de 1.000 de lei.

La 19 decembrie, tuturor beneficiarilor care aveau card le-au fost virați alți 250 de lei. Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte VI tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni.”, au precizat reprezentanții MIPE.

Aceștia susțin că pentru contracararea scăderii generale a standardului de viaţă și a apariţiei unor grupuri sociale vulnerabile, Ministerul continuă să implementeze măsuri care să să preîntâmpine şi să compenseze efectele sociale destructive, cauzate de contextul macroeconomic, asupra grupurilor aflate în situație de risc.

  

500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte

În acest sens, noutățile lunii decembrie sunt că aproximativ 360.000 de preșcolari și elevi eligibili au primit ajutorul de 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte și că a fost finalizată distribuția unei noi tranșe de pachete cu produse alimentare de bază pentru aproximativ 1,18 milioane de beneficiari.

Este evident că, pe fondul majorării acute a cheltuielilor lunare cu care românii se confruntă, s‑a cristalizat necesitate unei protecţii sociale speciale pentru această perioadă. În acest sens, mă bucur că am reușit să transformăm banii europeni ce erau în risc de decomitere în sprijin imediat pentru persoanele vulnerabile.

Noutățile acestei luni sunt că am reușit să distribuim toate pachelete de 24 de kg aferente tranșei V ce conțin alimente de bază, produse românești, către beneficiarii eligibili. De asemenea, deși ne-am confruntat cu o creștere importantă a numărului beneficiarilor eligibili, am reușit alimentarea cardurilor cu 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte, pe care îl acordăm din fonduri europene prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

360.000 de preșcolari și elevi au primit ajutorul. Prin acest pachet agregat de măsuri vrem să ajungem în punctul în care copiii din România să nu se mai lovească de nicio formă de excluziune în ceea ce privește educația”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

continuare pe adevarul.ro

Related posts

Minoră în comă alcoolică

Oana

„Mulți refugiați ucraineni regretă că au plecat din România în Germania sau Italia”. Lider român din Cernăuți: „Ucrainenii îmi spun că s-au simțit extraordinar în România”

Redacția

ApaVital și E.ON, în topul reclamațiilor făcute de ieșeni

Redacția
Încarcă...