RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Vot în unanimitate pentru un audit financiar privind viitorul RAGCL

 Aleșii locali au dat ieri un vot unanim pentru realizarea unui audit financiar la Regia Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă. Proiectul a fost inițiat de consilierul Sorin Olariu, după discuțiile care au avut în comisia ce a avut ca scop identificarea unor soluții de salvare a regiei.

 

  

 Cei 18 consilieri prezenți la ședință au votat toți pentru contractarea acestui serviciu. Asta deși, cu o zi înainte de ședință, inițiatorul era ferm convins că proiectul nu va trece.

 Persoana sau firma autorizată care va realiza auditul financiar va trebui să analizeze activitatea de până acum și să propună o serie de soluții pentru viitorul regiei.

 Sorin Olariu a inițiat acest proiect ca urmare a faptului că în ședințele comisiei înființate pentru identificarea unor soluții privind soarta RACGL nu a reușit să aibă parteneri de dialog și nici nu s-au încheiat cu măsuri clare.

Related posts

Program de colectare deșeuri de sărbători, modificat la Tătăruși și Târgu Frumos

Redacția

Pietruirea de primavară a străzilor începe mai devreme în 2023!

Marius Parteni

Primăria ia măsuri la sesizările cetăţenilor! Canalele fără capace – un pericol pentru copii şi nu numai

Ema Roman
Încarcă...