NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

VIDEO: Un avion plin de pasageri a fost băgat în carantină. Cei care au venit pe ruta Londra – Iaşi s-au trezit cu o mare supriză

Conform declaraţiei lui Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului din Iași care transmisă ieri, 2 aprilie 2020, toţi pasagerii veniţi din cursele Londra (Luthon) – Iaşi şi Eindhoven (Olanda) – Iaşi vor intra în carantină. Această decizie a fost luată după ce Olanda şi Anglia sunt declarate țări din zonele roşii, afectate de coronavirus.

Astfel, astăzi, 3 aprilie 2020, la ora 13.00 au sosit 180 de pasageri din cursă Londra (Luthon) – Iaşi, operată de compania Wizz Air. Toate cele 180 de persoane vor intra în carantină în spaţiile special amenajate în Iaşi.

„Astăzi am primit un nou lot de persoane sosite din Marea Britanie, circa 50 au fost transportați de noi la Sculeni fiind cetățeni cu dublu pașaport, dar au optat pentru Moldova iar diferența a fost distribuită între județe. Nouă ne-a rămas 42 persoane care au fost trimise spre carantină. Nicio persoană nu a plecat neînsoțită. Vă transmit și un mic film. Cetățenii moldoveni i-am transportat cu autocarul!”, a declarat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași.

BZI

loading...
Advertisements

Related posts

22 de cadre medicale din Sibiu, infectate cu COVID-19

Redacția

Masinile inmatriculate in Bulgaria, adevarate bombe pe roti. Autoritatile vor sa schimbe legislatia

Redacția

Iohannis: România a făcut progrese în privința egalității de șanse, dar trebuie accelerat ritmul de recuperare a decalajelor

Redacția
Încarcă...