NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

(Video) Tragedie la Leţcani: un electrician a murit în vârful stâlpului pe care lucra

Se pare că a făcut un infarct. „Învârtea o cheie, apoi l-am observat dând din mână din ce în ce mai încet, apoi a leşinat şi a căzut cu burta pe cabluri“, povesteşte un martor.

Sub soarele torid, un ieşean a făcut se pare infarct în timp ce lucra pe un stâlp la o reţea electrică din localitatea Leţcani. Electricianul în vârstă de 53 de ani lucra pentru firma Instal Grup şi se afla în zona respectivă alături de mai multe echipe de muncitori.

În jurul orei 15, lui Ioan Pricop i s-a făcut rău şi s-a aplecat peste firele de curent, rămânând în această poziţie. Colegii au crezut iniţial că s-a electrocutat, şi au sunat la 112, iar la locul respectiv s-au deplasat pompierii cu o autospecială cu nacelă. Pompierii l-au dat jos rapid pe bărbat, iar medicii de la SMURD au încercat resuscitarea, însă în jurul orei 16 au declarat decesul.

Colegii bărbatului mort au spus că acesta din urmă are copii care locuiesc în localitatea Popeşti.

Un martor a povestit cum ar fi făcut infarct muncitorul. 

„Învârtea cu o cheie un şurub, apoi l-am observat dând din mână din ce în ce mai încet, apoi a leşinat şi a căzut cu burta pe cabluri. Putea cădea de acolo, de sus“, a spus martorul.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz, făcând cercetări pentru a stabili oficial cauza morţii.

ziarul de iasi

Advertisements

Related posts

Noutăți administrative la Spitalul Municipal Pașcani

Răzvan Grecu

Uciși de otrava pentru șobolani? Cei doi copilași din Coarnele Caprei au murit în chinuri cumplite

Redacția

Cafeaua face sau nu rău inimii? Concluzia neașteptată la care au ajuns cercetătorii

Redacția
Încarcă...