Comunitatea Declic, Corupția Ucide, Agent Green, Diaspora Milano și Inițiativa România anunță organizarea unui protest în Piața Victoriei, sâmbătă de la ora 16.00, împotriva proiectelor de legi care vizează asociațiile. „O învârteală legislativă ca-n Rusia lui Putin, scoasă din sertarul cu iliberalism de către doi plagiatori PNL care fac abuz de putere – premierul Nicolae Ciucă și ministrul de Interne Lucian Bode”, acuză organizatorii.
- UPDATE: Imagini de la începutul protestului, în care se văd în jur de 100 de persoane, au fost postate pe pagina de Corupția Ucide.
Protestul a fost anunțat pe Facebook.
Mesajul organizatorilor:
Hai și tu în stradă pentru a apăra dreptul ONG-urilor de a-și face treaba și de a exista, dar și dreptul cetățenilor să-și exprime opinia!
Noul pachet de legi:
-limitează posibilitatea ONG-urilor de a da în judecată instituții/organizații atunci când încalcă legea sau drepturile cetățenilor
-limitează posibilitatea de asociere a cetățenilor pentru cauze comune
-dau ONG-urilor o sarcină imposibilă, sub sancțiunea desființării: le obligă să facă munca birocratica a ANAF și să creeze registre peste registre cu donatorii și sponsorii (date care sunt disponibile doar la ANAF)
-Pedepsește fondatorii ONG-urilor care au curajul să nu rămână în tăcere,
» Citește continuarea pe pagina autorului


