NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

VIDEO: Povestea îngrozitoare a copilului care a murit căzând de pe un podeț

Un copil în vârstă de doar 10 ani din județul Iași a murit în condiții cu totul macabre. Băiatul a fost în vizită la fratele său mai mare pentru a lua de mâncare, iar pentru a se întoarce acasă trebuia să treacă zilnic pe un podeț improvizat peste râul Jijia. Cu o sacoșă cu mâncare într-o mână și cu declarația pe propria răspundere pentru perioada pandemiei de coronavirus în cealaltă, copilul a alunecat de pe scândurile ude ale podețului improvizat și a căzut în apa care tocmai a crescut.

„A fost la fratele lui să ia o sacoșă de pește, a trecut odată pe podeț spre casă, dar s-a întors pentru că a uitat declarația pe propria răspundere. Când s-a întors iar pe podeț avea în mână o hârtie și o sacoșă cu pește, a alunecat, sunt scânduri lipsă și a căzut, nu știa să înoate”

Caz incredibil într-o localitate din județul Iași. Un copil în vârstă de doar 10 ani a murit înecat după ce a căzut de pe un podeț improvizat peste râul Jijia. Incidentul s-a petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 17:30, în comuna Victoria din județul Iași. Fiind orfan de tată și cu o soră bolnavă, copilul obișnuia să meargă zilnic la fratele său mai mare pentru a lua de mâncare. Distanța ditre cele două locuințe este de câțiva kilometri, iar copilul avea un traseu greoi, pe drum de pământ denivelat și neiluminat, printre arbuști și dealuri, însă cel mai dificil obstacol era mereu trecătoarea pester râul Jijia, aflată la doar câțiva metri de casa fratelui său.

Acest traseu a fost însă unul fatal sâmbătă seara pentru copilul de zece ani din localitatea Icușeni.

  

„El mergea aproape în fiecare zi la fratele lui și trecea tot timpul peste podul ăsta. În mod normal apa este de un metru, nu ai probleme, dar de aproape o săptămână a crescut apa la aproape doi metri. Băiatul a trecut la fratele lui și se întorcea spre casă, dar a uitat declarația pe propria răspundere care îi trebuia pentru drum. S-a întors la fratele lui, iar când a venit iar pe pod ținea în mână o hârtie A4 și o sacoșă de pește. Podețul e făcut din scânduri, mai lipsește câte o bucată și este foarte alunecos dacă se depune mâzgă. El probabil a călcat fix acolo unde lipsea scândura, a alunecat și acăzut în apă. Nu știa să înoate”, a povestit un prieten de-al copilului decedat.

Podețul este singura cale de acces spre numeroase case

Situația este cu atât mai tristă cu cât acel podeț improvizat și șubred este singurul drum de acces pe o rază de câțiva km către numeroase gospodării din comuna Victoria. Oamenii din zonă sunt îngroziți de cele întâmplate și au aprins mai multe lumânări la locul tragediei. Copilul provenea dintr-o familie nevoiașă și făcea acest traseu zilnic.

„Tatăl lui a murit și mama avea grijă de el, deși este o familie cu nevoi, se îngrijesc bine unii de alții. Este o distanță mare între casa mamei lui și a fratelui, dar el mergea în fiecare zi. Era un copil normal, ieșea la joacă prin sat și așa mai departe, era foarte cuminte. Când pompierii l-au găsit în apă era la aproape 2 metri de podeț, apa nu era volburoasă să-l fi luat departe”, au mai spus prietenii copilului decedat.

Ajutoare pentru familia îndurerată

Imediat după cele auzite, mai multe persoane s-au grăbit să ofere ajutor familiei îndurerate. Prima a fost Casa Funerară Cozianu, care va suporta toate costurile înmormântării.

„Tatăl copilului este decedat, le este foarte greu. Mai au o fată care are probleme de sănătate și mama lor o îngrijește cum poate în curte. Orice ajutor este binevenit pentru această familie îndurerată”, a spus Daniel Crețu, primar al comunei Victoria.

BZI

Advertisements

Related posts

A scăpat cu câteva zgârieturi după ce mașina i-a fost lovită de tren

Redacția

Doi copii își bat cu brutalitate mama, la îndemnul tatălui (Video)

Redacția

O învăţătoare din Iaşi a fost filmată în timp ce bătea crunt elevii

Redacția
Încarcă...