- Home
- Politică
- Victor Negrescu solicită ca orice veto să fie justificat legal din partea statului care se opune
Europarlamentarul Victor Negrescu a prezentat, în Comisia pentru Afaceri Constituționale din Parlamentul European, un raport prin care solicită justificarea legală a tuturor veto-urilor, inclusiv a celui aplicat de Austria privind aderarea României la spațiul Schengen.
Victor Negrescu, europarlamentar PSD FOTO: Facebook
„Există la nivel european mai multe cazuri în care Consiliul nu a respectat principiul cooperării loiale prezentat în tratatele europene și în care a blocat procesul decizional european, inclusiv prin aplicarea unor veto-uri nejustificate legal. Prin acest raport, Parlamentul European caută să clarifice din punct de vedere juridic aceste aspecte în așa fel încât, în contextul discuțiilor privind aderarea României la spațiul Schengen, al unui nou vot în cadrul Consiliului de Justiție și Afaceri Interne și al unui posibil atac la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, să existe argumente legale suplimentare în favoarea obiectivului țării noastre de a intra în zona de liberă circulație”, susține eurodeputatul PSD într-un comunicat de presă.
Raportul prezentat de social democrat solicită ca pozițiile statelor membre la momentul adoptării unui act de către Consiliu să fie prezentate public și să se introducă obligativitatea unei justificări legale obligatorii,
» Citește continuarea pe pagina autorului



