Leonard Ursu, directorul CLP Ecoserv, companie ce se ocupă de deszăpezirea străzilor și trotuarelor din Pașcani, a fost astăzi solicitat să demisioneze. Cererea a venit de la viceprimarul Cristian Rățoi, în conferința de presă săptămânală organizată de Primărie.
Motivul este legat de rezultatele nesatisfăcătoare, cu privire la deszăpezirea străzilor din municipiu, în cele câte zile în care a nins sau s-a format polei.
„O demisie de onoare se impune, eu vă spun la modul cel mai sincer. Domnul Ursu are un contract de delegare în care sarcinile sale sunt foarte clare, din acest motiv, nu poți demite un director chiar când vrei”, a declarat Cristian Rățoi, viceprimarul Municipiului Pașcani.
Acuzații au venit și din partea lui Claudiu Bodoașcă, administratorul municipiului, care a explicat că Leonard Ursu nu are nicio scuză deoarece acesta a făcut presiuni ca acest serviciu de deszăpezire să-i fie delegat.
„Domnul Ursu a solicitat imperativ, repet imperativ, să-i fie delegat serviciul de deszăpezire, amenințând că va concedia angajații societății dacă nu-l va primi. Dacă a presat Consiliul Local să îi delege serviciul, înseamnă că și-a asumat tot ceea ce scrie în contractul de delegare. Știa care-i sunt atribuțiile, știa ce serviciu trebuie să presteze. După ce a semnat contractul de delegare a venit și a spus că nu are capacitate”, a explicat Claudiu Bodoașcă, administratorul public al Pașcaniului.
Întrebat dacă i-a solicitat vreodată lui Leonard Ursu să nu intervină pe străzi decât după ce începe să ningă, viceprimarul Cristian Rățoi a răbufnit și i-a solicitat din nou lui Ursu să demisioneze, acuzându-l că dezinformează. Viceprimarul a spus că dacă i-a cerut cineva să nu deszăpezească străzile, probabil că a fost un coleg de-al lui Ursu, de partid.
„Să știți că de data asta îi cer, în mod public, prin intermediul dumneavoastră, demisia domnului Ursu, pentru că în afară să dezinformeze altceva nu face. Cine este nebun să-i spună nu ieși la deszăpezire sau la curățat zăpada, când toată lumea se plânge. Care dintre noi, domnul Pintilie, domnul Bodoașcă sau eu, i-ar spune nu ieși la deszăpezire? Noi suntem nebuni să ne tăiem creanga de sub picioare?! Deci nimeni nu i-a spus acest lucru! Ursu trebuie să înțeleagă un singur lucru: el va avea suma de 250.000 de lei pe care o primea de la PSD, doar atunci când va face treabă. Când nu face treabă, nu va avea această sumă. Eu vă spun din start. Nimeni nu i-a spus nu te du și nu curăța străzile! Poate i-a spus cineva din partidul domniei sale”, a mai adăugat Cristian Rățoi, viceprimarul municipiului Pașcani.