NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Viceprimarul Rățoi cere cetățenilor să mențină curățenia. Avertisment pentru două magazine, din zona Primăriei!

Administrația locală susține că face eforturi, cu mijloacele ce le are la dispoziție, să facă curățenie în municipiu și să mențină un climat frumos. Există însă și posibilitatea aplicării unor contravenții, dacă recomandările nu sunt respectate.

Cristian Rățoi, viceprimarul Municipiului Pașcani, a subliniat în conferința de presă de astăzi de la sediul Primăriei că și-ar dori o mai mare atenție și responsabilitate din partea cetățenilor și agenților economici.

„Noi vrem să avem un oraș curat, așa cum era odată! Trebuie să înțelegem toți, că eforturile sunt mari. Încercăm să refacem zone, să înfrumusețăm, dar tot apar anumite situații. Chiar zilele acestea am discutat cu un cetățean care traversa pe gazonul montat în centru. Mi-a reproșat că doar pe el îl văd! Nu este corect. Vom fi nevoiți să ajungem și la amenzi!”, a spus viceprimarul Rățoi.

El a făcut referire și la modul cum este depozitat gunoiul menajer, cartoanele și alte recipiente.

  

„Trebuie să înțeleagă toți! Haideți să depunem gunoiul în pubele. Fac apel inclusiv la administratorii magazinului chinezesc și la cei de la Profi. Vom da amenzi! Nu poți depune acolo în zona catedralei, fără să respecți anumite reguli. Vreau responsabilitate”, a mai subliniat viceprimarul municipiului.

Reprezentanții Primăriei au susținut că printr-un efort comun, municipiul va fi mult mai curat și frumos!

Advertisements

Related posts

Ruta ocolitoare a municipiului: Consilierul Olariu o susține, șefii Primăriei așteaptă A8 și Drumul Expres

Marius Parteni

Atenţie unde vă lăsaţi maşinile! Se toaletează copacii de pe arterele principale

Ema Roman

Prohibiţie la pescuit din 9 aprilie până pe 7 iunie inclusiv

Redacția
Încarcă...