RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Vicepremierul Dan Barna, despre scandalul din CFR: Situația se poate repeta, trebuie să avem un sistem de reacție la criză/ Nu ajută pe nimeni o isterie falsă. Nu poți să trimiți autocare cu elicopterul în câmp

Vicepremierul Dan Barna a declarat, vineri, că asftel de evenimente se vor repeta și că este important să avem un sistem de reacție la criză, făcând referire la accidentul feroviar de la Fetești și la trenurile care au stat în câmp mai mult ore, pe magistrala București-Constanța:

„Nu este nici prima nici ultima dată când datorită accidentelor sau fenomenelor meteo extraordinare se întâmplă un astfel de eveniment. Trebuie să avem un sistem de reacție la criză, să fie prevăzute persoanele care trebuie să intervină. Situația se poate repeta, asta e situația”, a declarat Barna.

Vicepremierul a devenit iritat la insistențele jurnaliștilor despre copiii care au așteptat în câmp mai multe ore, fără alimente și apă și despre copacii căzuți pe linii, dacă au existat sau nu:

„Nu ajută pe nimeni o isterie falsă. Să nu mai dăm informații greșite. Am siguranța că au fost mai mulți copaci pe acea cale ferată. Nelucrând la calea ferată, pe partea tehnică nu avem unde să ajungem. În realitatea e foarte frumos să se spună – să trimitem un autocar. Dacă ești pe câmp, la 2 noaptea, nu poți să trimiți autocare cu elicopterul”, a declarat Barna.

  

Acesta a spus că a discutat și cu premierul Cîțu despre șeful CFR Călători,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Coreea de Sud vrea să scadă la 4 luni intervalul pentru doza booster de vaccin anti-Covid pentru bătrâni

Redacția

Video amuzant cu cei mai sinceri fani ai PSG: Reacția copiilor când își întâlnesc fotbaliștii favoriți ai echipei pariziene

Redacția

Vesti proaste pentru cei care vor sa obtina permisul de conducere

Redacția
Încarcă...