RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Vezi care este programul după se vor mătura străzile și vor circula autobuzele, de Sărbătorile Pascale

CLP Ecoserv, societatea care se ocupă de transportul local din municipiul Pașcani, a stabilit graficul de circulație al autobuzelor, în perioada Sărbătorilor Pascale, 30 aprilie 2021- 3 mai 2021.

Începând de marți, 4 aprilie, se va reveni la programul de transport normal.

Astfel, vineri,  30.04.2021,   se  va  efectua   programul   corespunzător   graficului  de circulație din zilele de sâmbătă, sâmbătă,  01.05.2021 ,  se  va  efectua  programul  corespunzător  graficului  de circulație din zilele de sâmbătă, iar duminică,  02.05.2021 , se va efectua  programul  corespunzator  graficului  de circulație din zilele de duminică.

Și a doua zi de Paște se va circula cu autobuzul tot după un program special și anume după cel de sâmbătă.

  

Tot un grafic special au și lucrările de salubrizare  a domeniului public, conform unui comunicat de presă de la CLP Ecoserv.

Vineri, 30.04.2021, se va  efectua  program  de  întreținere  căi publice  cu 2 salubrizori pe zona Deal și 2 salubrizori pe zona Vale, în intervalul de timp : 7- 1 si 13-16 și de măturat mecanizat cu mașina de curățenie stradală cu un salariat, în intervalul orar 7-15;

Sâmbătă, 01.05.2021,  se va efectua program  de întreținere  căi publice cu 2 salubrizori pe zona Deal și 2 salubrizori pe zona Vale, în intervalul de timp : 7- 1 si 13-16 și de măturat mecanizat cu mașina de curățenie stradală cu un salariat, în intervalul orar 7-15;

Duminică, 02.05.2021, se va efectua program de intretinere cai publice   cu 2 salubrizori pe zona Deal și 2 salubrizori pe zona Vale, în intervalul de timp : 7- 1 si 13-16 și de măturat mecanizat cu mașina de curățenie stradală cu un salariat, în intervalul orar 7-15;

Luni, 03.05.2021,  se va efectua program  de intretinere cai publice cu 2 salubrizori pe zona Deal și 2 salubrizori pe zona Vale, în intervalul de timp : 7- 1 si 13-16 și de măturat mecanizat cu mașina de curățenie stradală cu un salariat, în intervalul orar 7-15;

Începând cu data de 04.05.2021, se reia programul normal de lucru în ceea ce priveste salubrizarea.

Related posts

Masa tradițională de “Ziua Națională” la Pașcani, o mare țeapă trasă bugetului local: porția de fasole cu cârnați, pâine și vin fiert a costat 30 lei! La Târgu Frumos Primăria a achitat pe aceleași servicii doar 8,5 lei!

Răzvan Grecu

Culoarea ce simbolizează dragostea, liniștea și investițiile pe bordurile din curtea Primăriei!

Marius Parteni

Comisia de Circulaţie – convocată mâine în şedinţă! Iată ce se va discuta!

Ema Roman
Încarcă...