NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie

Vești bune pentru românii cu rate. Indicele ROBOR a scăzut

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut miercuri la 2,27% pe an, de la 2,29% pe an, marţi, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La debutul lui 2019, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99% pe an, iar la începutul acestui an se situa la 3,19%. Pe 3 iunie 2019 acesta era de 3,24% pe an.

 Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 2,37%, de la 2,39% marţi, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 2,42% pe an, de la 2,46% pe an cât a fost în şedinţa anterioară.

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, pentru al patrulea trimestru din 2019, este de 2,44% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din al doilea trimestru al anului.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

EVENIMENTUL

loading...
Advertisements

Related posts

În judeţul Iaşi sunt un număr de aproape 16.000 de pensii speciale

Redacția

Sute de mii de români îşi pot cere banii înapoi de la Fisc

Redacția

Orban: Guvernul ia în calcul creșterea alocațiilor pentru copii

Redacția
Încarcă...