NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Veste bună pentru ieșenii care doresc să obțină permisul auto! Examinatori din mai multe județe vor fi detașați la Iași pentru proba practică!

Ieșenii care doresc să obțină permisul auto vor avea din nou șansa de a fi examinați, în această toamnă, de polițiștii din alte județe. În acest sens, Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași, a precizat că s-au făcut solicitări către Serviciile Publice Comunitare Regim Permise Conducere și Înmatriculare din mai multe județe, care au o activitate ceva mai redusă. Acești examinatori îi vor ajuta pe polițiștii ieșeni să examineze mai mulți cursanți, diminuând, astfel, timpul mare de așteptare

În prezent, ieșenii așteaptă circa 3-4 luni pentru a susține proba practică a examenului auto. Astfel, dintr-un singur dosar, ieșenii au doar două șanse de a susține traseul. În acest moment, s-a ajuns cu programarea pentru susținerea traseului la începutul lunii februarie 2023.

Bogdan Cojocaru: „Încercăm să facem tot posibilul pentru ca timpul de așteptare să scadă!”

Advertisements

O serie de examinatori din alte județe vor veni la Iași, în perioada următoare, pentru a-i ajuta pe polițiștii ieșeni să examineze cât mai mulți candidați. Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași, a precizat că s-au făcut solicitări către prefecturile din mai multe județe, iar în prezent se așteaptă un răspuns din partea acestora.

Advertisements
  

„Am făcut solicitări către mai mulți colegi de-ai noștri care nu au programul atât de încărcat și așteptăm confirmări de la fiecare. Încercăm să validăm toate solicitările făcute. Am trimis și către Mureș, către mai multe județe, în momentul în care o să avem confirmări, o să anunțăm oficial. Încercăm să facem tot posibilul pentru ca timpul de așteptare să scadă. Din moment ce resursa umană este cea pe care o avem, iar solicitările sunt foarte multe, trebuie să găsim o soluție. Sunt mai multe elemente care duc la această situație, creșterea foarte mare a numărului de persoane care se adresează, resursele umane pe care le are acest serviciu la dispoziție și care sunt aceleași ca în anii din urmă, când județul nostru avea un alt număr de locuitori. Încercăm să găsim soluții pentru această problemă, de aceea și facem această comunicare cu celelalte prefecturi, în județele în care și ei și-au arătat disponibilitatea, ținând cont că au o activitate mai redusă față de ceea ce se întâmplă la nivelul județului Iași”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași.

continuare pe bzi.ro

Advertisements
Advertisements

Related posts

Șobolan surprins într-un salon de la Socola (VIDEO)

Redacția

Cum va fi vremea în această săptămână la Iași

Redacția

Propagandă antivaccinare cu cipuri și ADN modificat în pronaosul Mănăstirii Golia

Redacția
Încarcă...