
Un proiect de hotărâre inițiat de viceprimarul comunei Valea Seacă, Ioan Radu și consiliera USR Elena Chirilă, a ajuns la final. Începând de ieri, 8 aprilie, contribuabilii din localitate pot plăti online taxele și impozitele locale, și își pot crea un cont personal, astfel încât să știe exact sumele pe care le au de achitat.
Proiectul de hotărâre privind înscrierea comunei în Sistemul Național Electronic de Plată a fost inițiat în luna noiembrie 2020. Conform viceprimarului comunei Valea Seacă, Ioan Radu, astăzi au fost făcute patru plăți online.
Portalul „ghișeul.ro” este operat de către Centrul Naţional pentru Managementul Societății Informaţionale, toate informațiile fiind transmise criptat și în deplină siguranță, deci transferul este garantat şi sigur.
Nu este nevoie decât de obţinerea unui user şi a unei parole, informaţii pe care orice contribuabil le poate primi solicitându-le tot online, de pe „ghișeul.ro”.


