NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Ursu şi Filoş ar fi solicitat angajarea lor la CLP Ecoserv, în baza unei prevederi din contractul de mandat

Foștii directori ai CLP Ecoserv SRL, juristul Leonard Ursu și economistul Gabriel Filoș au solicitat conducerii interimare a CLP Ecoserv SRL angajarea pe un post conform pregătirii lor profesionale, după ce posturile lor au fost desființate de Consiliul Local al Municipiului Pașcani.

Deși solicitările par stranii, acestea au la bază o prevedere din contractul de mandat pe care aceștia l-au avut încheiat cu societatea CLP Ecoserv SRL. Mai exact, la articolul 13 din aceste contracte se prevede că la încheierea contractului, aceștia vor fi angajați pe o poziție corespunzătoare pregătirii lor profesionale.

Problema este că contractele lor de mandat nu au ajuns la termen, iar organigrama CLP Ecoserv nu are posturi disponibile.

De altfel, această prevedere stranie din contractele de mandat ale fostului manager și directorului economic nu este singura stipulată împotriva societății CLP Ecoserv SRL.

  

NewsPascani.com a scris de curând că Leonard Ursu a profitat din plin de postura de șef al societății modificându-și în ultimele zile de mandat, cu ajutorul Consiliului de Administrație din care făcea parte, compensațiile pe care ar fi trebuit să le primească în cazul în care acesta ar fi fost demis înainte de încheierea de drept al mandatului său.

Contractul său de mandat a fost încheiat în data de 7 mai 2018 și avea valabilitate până pe 7 mai 2022. În forma inițială, acest contract încheiat cu Consiliul de Administrație al CLP Ecoserv SRL prevedea compensații cu plata indemnizației de director general pentru 2 luni de zile, în cazul în care Ursu era demis nejustificat. Contractul inițial mai prevedea că directorul CLP Ecoserv beneficiază de 25 de zile de concediu, fără a se specifica posibilitatea de plată a acestora în cazul neefectuării lor.

În contextul în care pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Local aferentă lunii iunie, a anului în curs, erau două proiecte de hotărâre privind reorganizarea societății CLP Ecoserv SRL, prin desfințarea Consiliului de Administrație și a postului de director general, Leonard Ursu prin intermediul Consiliului de Administrație și-a modificat contractul de mandat prin actul adițional nr. 6 din 9.06.2021.

Astfel, conform contractului de mandat modificat, în cazul revocării directorului general societatea trebuie să-i plătească compensații financiare echivalente plății indemnizației până la finalul contractului de mandat, nu 2 luni de zile cum era în contractul inițial. Mai mult, dacă în contractul de mandat inițial, nu se specifica posibilitatea de a fi demis de Consiliul Local, în actul adițional apare această posibilitate alături de Consiliul de Administrație.

O altă modificare introdusă în favoarea lui Ursu, tot prin intermediul Consiliului de Administrație, este aceea ca la finalul mandatului, indiferent de modul în care acesta a încetat, concediul de odihnă neefectuat să fie compensat în bani. Conform informațiilor deținute de NewsPascani.com, Leonard Ursu avea neefectuate peste 25 de zile de concediu la data destituirii sale.

După modificarea contractului de mandat în favoarea sa și după ce Consiliul Local a dispus reorganizarea CLP Ecoserv SRL și implicit încetarea contractului său de mandat, Leonard Ursu a acționat Consiliul Local în instanță invocând, în apărarea sa, noile prevederi din contract adoptate în 9 iunie 2021.

Menționăm că, pentru a nu afla opinia publică de aceste modificări din contract, Consiliul de Administrație al CLP Ecoserv a secretizat acest document printr-un amendament la contractul de mandat al lui Leonard Ursu. Documentul nu a fost publicat niciodată pe site-ul societății, iar conform deciziei Consiliului de Administrație acesta putea fi consultat doar de instanțele de judecată sau de organele de control.

NewsPascani.com a intrat în posesia documentului după ce Leonard Ursu l-a depus la dosarul în care solicită suspendarea și anularea hotărârilor de Consiliu Local prin care CLP Ecoserv SRL a fost reorganizată, iar Leonard Ursu a fost demis.

Am încercat să îl contactăm telefonic pe Leonard Ursu, dar acesta nu a răspuns apelurilor telefonice.

Advertisements

Related posts

UPDATE:Program restricționat de furnizare a apei din cauza unei avarii la Miroslovești

Marius Parteni

Zilele Municipiului: Se caută artiști, în limita banilor disponibili!

Marius Parteni

Aleșii locali se întâlnesc în ședință extraordinară, în această săptămână.Vezi ordinea de zi

Redacția
Încarcă...