În ședința Consiliului Local Pașcani din 30 mai 2025, un ales local a adus în discuția colegilor un proiect pentru comunitate. Acesta a propus amplasarea unui bust al marelui academician Constantin Ciopragra, în zona viitorului Muzeu Municipal.
Alexandru Nemțanu a propus amplasarea unui bust al criticului literar Constantin Ciopraga în fața muzeului, care va funcționa în Palatul Cantacuzino, după finalizarea lucrărilor de restaurare. Primăria Pașcani a venit cu o altă propunere.
„Ce părere ați avea dacă am amplasa, în fața Muzeului din Pașcani, care va fi, practic, la noua casă, în Palatul Cantacuzino, când va fi finalizat, o statuie a domnului Constantin Ciopraga? Eu consider că este o personalitate marcantă a municipiului nostru, bineînțeles, cred că cea mai importantă personalitate după Mihail Sadoveanu și Mitropolitul Visarion Puiu”, a declarat consilierul Alexandru Nemțanu, exprimându-și disponibilitatea de a se implica în proiect.
Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, a confirmat că lucrările la Palatul Cantacuzino ar putea începe în curând și că bustul lui Ciopraga există deja: „La Palat sper să începem șantierul, poate chiar într-o săptămână sau două. Am avut deja o vizită cu proiectantul, dirigintele de șantier și constructorul. Din punctul meu de vedere, statuia poate fi amplasată. De altfel, o avem deja”.
Claudiu Bodoașcă, viceprimarul municipiului a completat că există un bust în prezent la Primărie și că se ia în calcul amplasarea acestuia în parcul municipal, în locul în care a fost anterior statuia lui Mihail Sadoveanu.„Da, noi ne-am gândit, avem bustul lui Constantin Ciopraga aici, în primărie, și de-aia am renovat statuia lui Mihail Sadoveanu în parc, dar n-am terminat și am zis că acolo îl punem.”, a spus Claudiu Bodoașcă.
Nu toți consilierii au fost de acord cu ideea amplasării bustului în fața Palatului Cantacuzino. Emilia Coșniță, consilier PSD, a considerat că nu există o legătură firească între personalitatea lui Ciopraga și clădirea istorică: „Statuia domnului Ciopraga nu prea are legătură cu Palatul Cantacuzino. Nu știu cât de bună este ideea”.
În schimb, s-a conturat un consens în jurul ideii de a crea o zonă dedicată personalităților locale în parc. „Acolo ar merge mai multe socluri cu busturi ale unor scriitori diferiți”, a propus Cristian Rățoi, susținut de Emilia Coșniță, care a menționat ideea unei „alei a personalităților locale”.
Viceprimarul Bodoașcă a subliniat însă că, în contextul proiectelor cu finanțare europeană, modificările ulterioare sunt restricționate: „Cinci ani după ce terminăm lucrările nu mai putem face nicio amenajare. Dar bustul lui Ciopraga, dacă sunteți de acord, îl vom amplasa în parc, pe soclul unde a fost statuia lui Sadoveanu.”
Primarul Pintilie a adăugat că totuși, bustul ar putea fi amplasat în parc și că au fost deja făcuți pași concreți în acest sens, în colaborare cu sculptorul Ilie Bostan, autorul bustului, pentru a stabili proporțiile corecte ale soclului.
„Am luat legătura cu Ilie Bostan, cel care a realizat bustul, și l-am rugat să ne ajute cu stabilirea proporției soclului. Am turnat deja betonul în parc. Nu am apucat să terminăm placarea, dar aceasta ar putea fi o variantă viabilă”, a explicat edilul.
În încheiere, primarul a subliniat că prioritatea actuală rămâne finalizarea Palatului Cantacuzino, dar a confirmat necesitatea identificării unui loc potrivit pentru statuia lui Constantin Ciopraga, în municipiul Pașcani.