
Un bărbat de 36 de ani din Pașcani, a fost prins beat la volan de două ori în aceeaşi seară, la interval de jumătate de oră. Prima dată a fost depistat pe raza localității Conțești, apoi pe o stradă din municipiu.
”Sâmbătă seara, 9 octombrie, un bărbat de 36 de ani, din municipiul Pașcani a fost depistat conducând un autovehicul pe DC 132, în localitatea Contești, jud. Iași având o concetrație de 0.18 mg/l alcool în aerul expirat. A fost sancționat contravențional cu amendă și s-a aplicat măsura complementară de reținere a permisului de conducere, eliberându-i-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de conducere. Ulterior, la circa 30 de minute, același șofer a fost depistat în timp de conducea același autoturism pe raza municipiului Pașcani, având dreptul de a conduce suspendat. S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, conform IPJ Iași.

