RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Un șofer a călcat cu mașina un bărbat apoi l-a dus acasă și l-a pus în pat, ca să pară că a murit de moarte bună

Un șofer din județul Suceava a fost reținut și urmează să fie dus în instanță cu propunere de arestare preventivă după ce a lovit mortal cu mașina un bărbat, iar apoi a încercat să-și ascundă fapta ducându-l pe acesta acasă, în patul lui, ca să lase impresia că a murit acolo.

Marcel R., 50 de ani, din comuna Ostra, a fost găsit mort în pat, pe data de 7 ianuarie, de doi vecini care veniseră să-i aducă mâncare. Bărbatul fusese văzut ultima dată cu 2 zile înainte, potrivit Ziar de Suceava.

În urma necropsiei s-a stabilit că bărbatul murise, de fapt, în urma unui accident rutier, prezentând mai multe leziuni specifice.

Ancheta declanșată în acest caz a faptul că bărbatul fusese lovit de o mașină, iar șoferul – care îl cunoștea, știa unde stă și că locuiește singur – l-a dus acasă și l-a pus în pat, ca să pară că a murit din cauze naturale.

  

Autorul accidentului nu numai că nu a anunțat poliția, dar și-a văzut liniștit de treburile lui, iar după două zile i-ar fi trimis pe cei doi bărbați cu mâncare, ca să se convingă că Marcel era mort.

Autorul accidentului află miercuri dacă va fi cercetat pentru omor din culpă în arest.

digi24

Related posts

Fără creșteri de taxe și impozite în 2024. Amendamentul, adoptat de Comisiile de buget-finanțe

Redacția

Cătălin Botezatu și-a reciclat telefoanele de care îl leagă cele mai frumoase amintiri

Redacția

Preşedintele Iohannis şi premierul Ciucă participă joi la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO

Redacția
Încarcă...