RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceriSocial

Un nou sprijin pentru micii fermieri: “Un tractor pe fermă”. Se dau până la 400.000 euro pentru achiziţia de utilaje agricole

Programul se numeşte “Un tractor pe fermă” şi va fi lansat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la sfârşitul lunii aprilie a.c. Dacă va fi eligibil, un fermier ar urma să primească astfel până la 400.000 de euro pentru a-şi cumpăra un tractor, cu condiţia ca acesta să nu fi accesat înainte fonduri europene. Veşti bune pentru micii fermieri care nu au mai accesat fonduri europene! Luna viitoare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) lansează un nou program pentru achiziţia de utilaje. Se numeşte “Un tractor pe fermă” şi este dedicat exploataţiilor agricole cu suprafeţe până în 400 de hectare. În acest sens, oficialii spun că au la dispoziţie 209 milioane de euro, sumă rămasă neutilizată din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020, care ar trebui cheltuită până la finele lui 2025, după cum precizează ministrul MADR, Florin Barbu.

Sprijinul va fi acordat în procent de 70%, iar restul de 30% va fi contribuţia proprie a fermierilor, respectiv cofinanţarea. “Proiectele nu o să fie mai mari de 400.000 de euro. Din suma totală pe care o avem la dispoziţie, undeva la 40-50 de milioane de euro merg către industria procesatoare de sfeclă de zahăr pentru achiziţie de echipamente. Şi acolo, proiectele vor fi până la 1 milion de euro pe fermă, tot 70%, cu 30%. Şi restul o să fie pe zona de agricultură, investiţii în utilaje agricole, însemnând atât tractoare cât şi echipamente. Vor avea prioritate ca punctaj echipamentele cu care se pot face lucrări prietenoase cu mediul. Adică utilaje noi cu care se poate lucra terenul din mai puţine de treceri ca să nu crească amprenta de carbon, adică să nu facem un consum mare de motorină, să reducem poluarea”, a explicat pentru ZdI, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Sorin Moise.

Astfel, conform reprezentanţilor MADR, programul se va lansa la finele lunii aprilie. Între timp, fermierii pot consulta condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a-şi achiziţiona tractoare cu fonduri europene. În primul rând, spun oficialii din minister, pentru fermele mici care au până în 100 de hectare, ajutorul se acordă pentru achiziţia unui tractor cu o capacitate de putere (CP) de 250, iar pentru fermele până în 400 de ha, este posibilă achiziţia unui tractor cu aproximativ 400 CP. În al doilea rând, mai precizează MADR, acest program este destinat doar persoanelor juridice, care nu au mai accesat anterior fonduri europene în sectorul agricol. Întrebaţi dacă sunt interesaţi de acest program, unii fermieri din Iaşi au recunoscut că nu ştiau despre ce este vorba, însă au părut încântaţi de acest tip de sprijin.

“Nu ştiam. Dacă e aşa, chiar ne-ar fi de mare ajutor! Eu chiar intenţionam să fac un împrumut cumva să-mi iau un tractor, pentru că am tot închiriat, şi nu e de costuri cât te loveşti de problema că nu găseşti tot timpul, când ai tu nevoie, pentru lucrările agricole. Şi, depinzi de alţii, chiar şi cu bani. Şi, nu mai bine să ai lucrul tău? Cu ocazia asta o să citesc şi eu despre ce program este vorba şi mai aştept cu banca. Nu ştiu dacă aş fi eligibil, dar, sincer, fonduri europene nu am mai accesat, că nu am avut curaj”, ne-a spus Florin Orzan, un fermier din judeţul Iaşi.

  

Ghidul de finanţare al Programului “Un tractor pe fermă” ar urma să fie publicat săptămâna aceasta, după cum au mai spus oficialii din Ministerul Agriculturii. https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-nou-sprijin-pentru-micii-fermieri-a-un-tractor-pe-fermaa-se-dau-pana-la-400-000-euro-pentru-achizitia-de-utilaje-agricole–378284.html

Related posts

Cîțu explică reducerea cu aproape 89% a banilor alocați pentru construirea de biserici: „Nu are niciun fel de conotație”

Redacția

Guvernul ar putea relua măsura privind decontarea șomajului tehnic

Redacția

„Dăruind vei dobândi”: Elevii de la Colegiul „Sadoveanu” strâng donații pentru copii defavorizați!

Iulia Huțanu
Încarcă...