NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Un jaf mai ciudat în Iași: l-a lovit ca să îi fure câinele

Un ieşean a fost băgat în arest după ce a furat un câine bichon de la un trecător. Fapta a avut loc pe 27 noiembrie, pe Aleea Rozelor, în jurul orei 19,30. 

Proprietarul câinelui şi patrupedul se aflau pe stradă, iar hoţul s-a apropiat de aceştia, aparent binevoitor. A cerut proprietarului să-i dea puţin câinele, că-i place cum arată, ca să îl ia în braţe, apoi l-a lovit puternic pe bărbat şi a rupt-o la fugă cu tot cu câine.

Zilele trecute, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au reuşit să dea de urma hoţului, după semnalmentele oferite, şi implicit ale câinelui. Patrupedul era teafăr, şi a fost înmânat proprietarului de drept. Hoţul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru tâlhărie calificată.

„Poliţiştii au identificat un bărbat de 36 de ani, din municipiul Iaşi, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. În urma cercetărilor s-a constatat faptul că la data de 27 noiembrie, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iaşi, acesta ar fi sustras câinele unui bărbat de 46 de ani, iar pentru a-şi asigura scăparea, l-ar fi lovit pe bărbatul de 46 de ani. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

  

 pe www.ziaruldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

Al doilea deces provocat de gripă într-un spital din Iaşi. Este tot un copil

Redacția

Covid la Iaşi: tot mai multe persoane active fac forme medii şi grave. Care ar fi explicaţia?

Redacția

S-a deschis prima instituție de creditare pentru fermieri din Iași

Redacția
Încarcă...